(P) Ce este un workstation mobil și ce specificații trebuie să aibă

(P) Ce este un workstation mobil și ce specificații trebuie să aibă
Autor: Raluca Gheorghe Data publicarii: 24 Martie 2021

Denumirea de workstation – stație de lucru – este dată unui computer dedicat utilizării de către profesioniști. Dat fiind faptul că, în asemenea caz, nevoia de performanță și pretențiile sunt foarte mari, procesorul este mai puternic decât al unul obișnuit, capacitățile multitasking sunt extinse, placa grafică este dedicată, ecranul are o rezoluție înaltă, iar capacitatea de reproducere a culorilor este optimă.

Un workstation mobil este un laptop care își propune să fie la fel de performant ca varianta desktop, dar suficient de compact și autonom energetic pentru a deveni o soluție profesională de încredere. 

Procesor multi-core puternic

Principala componentă a sistemului nu poate fi decât un procesor Intel I7 sau I9 de ultimă generație, căci în acest moment doar procesoarele din aceste familii pot asigura o putere de calcul suficient de mare pentru a face față provocărilor la nivel profesional din aplicații de proiectare sau editare video. Deși la prima vedere nu pare a fi mare diferență de frecvență și nici măcar de număr de nuclee, performanța unui procesor este dată de mai mulți parametri pe care doar un ochi de profesionist îi poate citi:

  • frecvența – numărul de operații pe secundă, măsurat în Ghz;
  • IPC – numărul de instrucțiuni per ciclu;
  • numărul de niveluri de memorie cache și dimensiunea acestora – memoria rapidă SRAM ce reduce timpii de execuție ai operațiunilor, fiind un intermediar între procesor și DDRAM.

Un alt avantaj major al folosirii tehnologiei Intel într-un workstation este dat de consumul redus de energie și implicit cantitatea mai mică de căldură emanată, performanță ce imprimă o mai bună autonomie a dispozitivului. Cantitatea redusă de căldură înseamnă și anduranță mai mare în timp, stresul provocat componentelor fiind considerabil mai mic.

Memorie RAM și stocare SSD

Pentru a beneficia din plin de viteza de procesare a unui microprocesor rapid, este necesară o memorie rapidă RAM – acesta este locul din care sunt citite și prelucrate instrucțiunile. Doar viteza nu este suficientă, fiind necesară și prezența unei cantități cât mai mari de memorie (minim 16Gb, recomandat 32Gb), deoarece lucrul în regim multitasking cu programe ce necesită un număr mare de instrucțiuni a fi procesate forțează sistemul de operare.

Dacă nu dispune de memorie suficientă, acesta operează cu memorie virtuală cu ajutorul hard-disk-ului, care este o componentă mult mai lentă. Până la maturizarea tehnologiei SSD, hard-disk-ul frâna în mod evident performanțele oricărui sistem, pentru simplul motiv că tehnologia de stocare se baza pe discuri mecanice (platane) și capete magnetice. În schimb, SSD-ul lucrează cu blocuri de memorie (NAND) și nu cu octeți, nu folosește componente mecanice în mișcare, ci doar cipuri de memorie și dispune de un procesor propriu (microcontroller). Pe lângă avantajul vitezei de scriere și de citire, SSD-urile sunt mai fiabile, nu se încălzesc, nu sunt sensibile la șocuri mecanice sau termice și au un consum infim de energie.

Placă grafică profesională

Spre deosebire de o placă video destinată consumatorului de rând, placa video profesională este în primul rând creată în colaborare cu dezvoltatorii de aplicații de proiectare sau prelucrare video (AutoDesk, Adobe). Prin urmare, driverele sunt special concepute pentru o funcționare optimă a aplicațiilor respective. Componentele utilizate pentru fabricarea acestor plăci grafice sunt atent selecționate și intensiv testate, iar producătorul garantează un anumit nivel de performanță și anduranță.

Plăcile grafice profesionale sunt proiectate și optimizate pentru funcționare în regim multitasking și la rezoluții înalte, viteza de randare fiind net superioară oricărui model de placă video de gaming:

  • cantitatea de memorie GDDR 6 este dublă față de cel mai performant model (16 Gb);
  • nucleele de procesare paralelă CUDA (2560) oferă o viteză de procesare de 9 Tflops/secundă.
  • Un alt motiv pentru care plăcile video profesionale sunt preferate pe workstation este capacitatea de a realiza calcule matematice complexe cu o viteză mult mai mare decât a oricărui procesor.
  • Display performant

Profesioniștii în editare grafică sau proiectare 3D au nevoie de un ecran performant care să fie capabil de o rezoluție înaltă – 4K sau 8K – și de o luminozitate mai mare decât în cazul ecranelor prezente pe laptopurile obișnuite. Un workstation mobil ce oferă performanțe de top include un display OLED, pentru o reproducere fidelă a tonurilor închise, dar și de un grad înalt de reproducere a culorilor (100% sRGB și peste 80% AdobeRGB).

Workstation-ul mobil nu este un laptop destinat marii mase a populației, nici măcar unor segmente de nișă cum ar fi gamerii. Este un dispozitiv pentru un segment redus de profesioniști care înțeleg că know-how-ul lor este valorificat doar cu instrumente performante, care costă, evident, cu mult peste un laptop obișnuit. Investiția, însă, are beneficiul de a se amortizează relativ rapid datorită performanței, căci nivelul calității este net superior unui computer obișnuit.

Foto: piqsels.com

Program Acasa TV
  • Marți
  • 06:00 Draga mama
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Imbratisarea ta
    120 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Sa invingi regretul
    120 min
    15:00 Pamantul, Soarele si tu
    120 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Draga mama
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Scorpionul
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    135 min
    04:15 Acasa la romani
    60 min
    05:15 Scorpionul
    45 min
    06:00 Draga mama
    120 min
Modifică setările cookies