(P) Top 4 reguli de culoare, când îți amenajezi grădina

Atunci când vine vorba despre grădină, imaginea idilică a acesteia este cea în care verdele predomină, iar florile se arată vesele printre decorațiunile delicate. Adesea, însă, poate fi destul de greu să amenajezi o grădină cu bun gust, pentru că și în acest domeniu există reguli speciale, date de trenduri sau de specialiștii în grădinărit. 

(P) Top 4 reguli de culoare, când îți amenajezi grădina

Una dintre regulile de bază în amenajarea grădinilor ține de cromatică pentru că aceasta joacă un rol special în rezultatul estetic final de amenajare a grădinii. Din acest motiv, există aspecte de luat în seamă atunci când îți amenajezi grădina, astfel încât ea să arate minunat.

Care sunt regulile cromatice pe care trebuie să le ai în vedere?

1. Grădina modernă aduce în discuție nuanțele odihnei

Alb, bej sau culoarea piersicii sunt tonurile pe care poți miza pentru a oferi o pată de culoare cu efect de relaxare. Dacă nu știi ce poți folosi, un mobilier de grădină s-ar putea să fie exact ceea ce îți trebuie. În plus, senzația de relaxare nu se va simți doar la nivel vizual, ci și fizic, pentru că mobilierul de grădină poate însemna atât un șezlong sau o masă cu scaune sau fotolii cât și un veritabil pat, în care să te poți relaxa în voie. 

Pare greu de crezut, însă tendințele moderne aduc, și în exteriorul casei, confortul, tendință ce pare să ia amploare de la un an la an. Mobilierul de grădină poate fi găsit în nuanțe de alb și negru, în ceea ce privește fotoliile sau canapelele, sau în nuanțe de bej - lemn natur, pentru cazul scaunelor sau a șezlongurilor, adică exact ce îți trebuie pentru a da o pată de culoare terasei și grădinii casei tale. 

2. O nesfârșită întindere verde

Pentru că vorbim despre o grădină, despre un spațiu în natură, este firesc ca, din întreg peisajul, verdele să nu lipsească. Din acest motiv, specialiștii în amenajarea grădinilor recomandă folosirea gazonului, care are rolul de a evidenția o întindere de verde odihnitor, care să relaxeze și să bucure privirea. Gazonul nu trebuie neapărat cultivat și îngrijit, ci poate fi achiziționat sub formă de rulouri și, mai apoi, amplasat pe terenul gata pregătit. Va fi nevoie să întreții gazonul oferindu-i soare, apă, un loc fără umbră și un sistem special de irigare.

3. Un albastru infinit

Chiar dacă cerul albastru contrastează destul de bine cu verdele grădinii, se pare că acest lucru nu este suficient. O piscină, fie ea și gonflabilă, este o alegere potrivită pentru o grădină elegantă. Dacă, însă, există o piscină construită, atunci lucrurile se simplifică, fiindcă nu vei avea nevoie de foarte multe lucruri pentru a o întreține.

4. Curcubeul din grădina ta

Florile nu trebuie să lipsească din grădină, iar culorile lor pot crea un efect minunat de amenajare. O grădină colorată creează senzația de optimism, de voioșie, așa că soluția este să ai plante cât mai colorate, de preferat care să și înflorească pe toată durata anului. Violete, narcise, garoafe, lalele sau crini, bujorii de primăvară și trandafirii multicolori sunt doar câteva dintre sugestiile pe care le poți folosi. Dacă vrei ca grădina să nu găzduiască o panoplie de soiuri de flori, atunci poți utiliza un singur soi, spre exemplu lalelele sau trandafirii, care pot avea nenumărate culori. 

Regulile de culoare se pot ramifica sau se pot adapta în funcție de gusturi sau de posibilități. Important este însă ca grădina ta să-ți ofere acea senzație de bine de care ai atâta nevoie și să îți ofere confortul și bucuria naturii. 

Program PRO 2

  • Joi
  • 05:45 Dincolo de noi
    90 min
    07:15 Tanar si nelinistit
    45 min
    08:00 Iubire ca in filme
    75 min
    09:15 Camera 309
    60 min
    10:15 Iubire ascunsa
    105 min
    12:00 In sfarsit, exista Paradis
    135 min
    14:15 Fara privirea ta
    45 min
    15:00 Camera 309
    60 min
    16:00 Tanar si nelinistit
    60 min
    17:00 Dincolo de noi
    60 min
    18:00 Fara privirea ta
    60 min
    19:00 In sfarsit, exista Paradis
    120 min
    21:00 Camera 309
    60 min
    22:00 Iubire ascunsa
    60 min
    23:00 Iubire ca in filme
    60 min
    00:00 In sfarsit, exista Paradis
    120 min
    02:00 Iubire ca in filme
    60 min
    03:00 Dincolo de noi
    60 min
    04:00 Iubire ascunsa
    60 min
    05:00 Fara privirea ta
    45 min
    05:45 Dincolo de noi
    75 min