La Povestiri adevarate: Ayana dezvaluie cum a ajuns sa practice dansuri orientale, dupa karate

La Povestiri adevarate: Ayana dezvaluie cum a ajuns sa practice dansuri orientale, dupa karate
Data publicarii: 05 Aprilie 2008

Raluca Paraschiv a ales să fie studentă la drept şi să se facă jurist, dar, înainte de asta, a mai ales de două ori. O dată să fie karatistă, iar a doua oară să fie dansatoare din buric.

A obţinut centura maro la karate, merge şi la sală pentru a se menţine în formă, dar dansurile orientale reprezintă pasiunea ei. Numele ei de scenă este Ayana, sau, mai exact, „Floare frumoasă”, în limba arabă.

Iubeşte dansul şi se antrenează din greu pentru a-şi legăna buricul exact aşa cum trebuie. Cu mişcările ei pline de graţie, costumele inedite, zâmbetul şi muzica ei, Ayana încearcă să îşi transpună spectatorii în lumea strălucitoare a Orientului.

A fost campioană la karate timp de 4 ani, dar a simţit că dansurile o caracterizează cu adevărat, aşa că a renunţat la acest sport. A cumpărat multe casete şi CD-uri cu coregrafii şi învaţă după ele. Dansează în jur de 3, 4 ore pe zi, ceea ce nu e prea uşor, dar, consideră ea, dacă îţi place cu adevărat, reuşeşti să faci faţă.

Are 13 costume, făcute de mama ei, care a fost de părere că e bine să fie originală. Un astfel de costum costă mai mult de 300 de euro.

Ayana nu şi-a făcut o carieră nici din artele marţiale, nici din dansul oriental. Îşi doreşte să ajungă jurist, dar nu renunţă nici la pasiunile sale. Nu se consideră o vedetă, ci face dans pentru că îi place.

 

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Pamantul, Soarele si tu
    60 min
    17:00 Iubirea din mine
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    165 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies