(P) Sfaturi pentru alegerea monitorului potrivit pentru gaming

(P) Sfaturi pentru alegerea monitorului potrivit pentru gaming
Data publicarii: 23 Octombrie 2020

O experiență de gaming inedită necesită o componentă hardware pe măsură. Pe lângă specificațiile pe care trebuie să le aibă sistemul desktop PC pentru ca jocurile să funcționeze optim, contează mult și celelalte accesorii pentru gaming. 

Monitorul este primul accesoriu la care trebuie să te gândești după achiziționarea unui sistem PC. Monitorul este cel care face posibil jocul, deoarece la nivelul său se creează imaginea experienței virtuale de gaming. Nu doar placa video, ci și monitorul de gaming trebuie să îndeplinească anumite criterii, astfel încât jocul să nu fie compromis de întreruperi, imagini blurate sau alte probleme de mișcare.

 Iată ce trebuie să ai în vedere, atunci când îți alegi monitorul pentru gaming.

Diagonala monitorului și rezoluția imaginii

Rezoluția optimă diferă în funcție de dimensiunea ecranului. Rezoluția reprezintă calitatea imaginii măsurată în densitate de pixeli. Pixeli mai puțini și mai mari înseamnă o imagine neclară și lipsa detaliilor. Pixelii mai mulți și mai mici creează, în schimb, o imagine detaliată și clară. De aceea, dacă îți dorești un ecran cu diagonală mare, trebuie să ai în vedere și rezoluția imaginii. Totuși, o rezoluție mare poate micșora semnificativ alte detalii din joc, cum ar fi textul. În acest caz, textul trebuie ajustat prin scalare, dacă aplicația permite acest lucru. 

Prin urmare, după ce te decizi asupra dimensiunii ecranului, ia în considerare rezoluția. Majoritatea persoanelor preferă o dimensiune de 27 inch, aceasta fiind considerată o dimensiune optimă pentru gaming. Următoarele combinații de dimensiuni și rezoluții îți oferă calitate optimă a imaginii:

  • Mai puțin sau egal cu 24 de inch: 1920x1080
  • 27-32 inch și peste 32 inch: 2560x1440 și 3840x2160
  • 25-30 inch ultrawide: 2560x1080
  • 34-35 inch ultrawide: 3440x1440
  • 38 inch ultrawide: 3840x1600
  • 43 inch super-ultrawide: 3840x1200
  • 49 inch super-ultrawide: 5120x1440

Tipul de panel

Există mai multe variante de paneluri sau tehnologii ale monitoarelor led. Fiecare dintre acestea prezintă avantaje și dezavantaje. De aceea, rămâne la decizia ta care este tipul de panel potrivit pentru tine. 

TN (twisted nematic) – sunt caracterizate de unghiuri slabe de vizualizare a culorilor, ceea ce înseamnă că, din anumite unghiuri, culorile își schimbă contrastul și claritatea. Totuși, acestea sunt cele mai ieftine, au un timp de răspuns rapid și rată de refresh mare. Panelurile TN se potrivesc jocurilor de viteză.

VA (vertical alignment) – sunt caracterizate de cel mai bun contrast al culorilor, de unghiuri mari de vizualizare, însă sunt cele mai lente. De aceea nu sunt potrivite pentru jocurile ce necesită viteză. Cu toate acestea, au apărut și monitoare VA de ultimă generație cu un timp de răspuns optim.

IPS (in-plane switching) – monitoarele IPS sunt mai performante din punct de vedere al culorilor și a unghiului de vizibilitate. Ba mai mult, ultimele modele de panel-uri IPS oferă un timp de răspuns bun, la fel ca cele TN. Un dezavantaj al panel-ului IPS este strălucirea aparentă care poate apărea pe imaginile întunecate.

Rata de refresh

O rată de refresh prea mică nu poate ține pasul cu mișcările rapide din joc, cum ar fi în jocurile de shooting unde trebuie să fii agil. Spre exemplu, poți observa cu o scurtă întârziere un jucător în mișcare. În schimb, o rată de refresh mare îți oferă avantaj față de ceilalți jucători. De aceea, această rată de reîmprospătare a cadrelor poate face diferența, în ceea ce privește jocurile multiplayer competitive. Asigură-te că monitorul are o rată de refresh de 144 Hz, 240 Hz sau 360 Hz. O rată mai mare este necesară în cazul jocurilor care cer performanță. 

Timpul de răspuns

Timpul de răspuns se referă la viteza cu care pixelii trec de la o nuanță de gri la alta. Un timp de răspuns mai mic te ajută să elimini eventualele pete sau umbre ce pot apărea atunci când imaginea este în mișcare. Un timp de răspuns de 2 milisecunde sau mai mic este ideal, pentru o desfășurare cât mai lină a jocului.

Widescreen sau ultrawide?

Widescreen este formatul obișnuit al monitoarelor, și anume cel de 16:9. În schimb, ecranele ultrawide au un format de 21:9. Un avantaj al acestora este faptul că oferă un câmp vizual mai larg, ceea ce înseamnă că poți observa mai rapid jucătorii care se apropie din lateral. Totuși, trebuie să te informezi despre formatul acceptat de jocurile preferate, deoarece unele jocuri nu permit formatul 21:9.

Margini curbate

Un aspect ce ține strict de preferințe este curbura marginilor. Mulți jucători preferă un ecran cu margini curbate, în cazul ecranelor cu diagonală mare sau ultrawide. Vizibilitatea și calitatea culorilor pot fi mai reduse dacă privești din lateral, însă dacă marginile sunt curbate, imaginea jocului nu se modifică spre margini. 

Așadar, atunci când alegi un monitor pentru gaming, trebuie să fii atent la toate aceste detalii și să alegi dintre modelele de monitoare de gaming de la pcgarage.ro.

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Inima nu minte
    105 min
    07:45 Acea fata
    60 min
    08:45 Ingeri tacuti
    75 min
    10:00 Imbratisarea ta
    105 min
    11:45 Esmeralda
    60 min
    12:45 Dragostea si banii
    135 min
    15:00 Pamantul, Soarele si tu
    120 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Scorpionul
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    45 min
    01:45 Trei surori
    165 min
    04:30 Doctorul casei
    45 min
    05:15 Scorpionul
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies