(P) Cele mai apreciate personaje din poveștile pentru copii

(P) Cele mai apreciate personaje din poveștile pentru copii
Data publicarii: 28 August 2019

Pentru cei mici, lumea poveștilor reprezintă un tărâm misterios, pe care aceștia abia așteaptă să îl descopere și să îl exploreze.

Există numeroase povești pentru copii care au marcat copilăria fiecăruia dintre noi și pe care am așteptat să le transmitem și celor mici. Indiferent dacă le citim copiilor înainte de culcare sau în timpul liber, poveștile îi pot ajuta să își dezvolte imaginația și să le stârnească curiozitatea în legătură cu cele mai cunoscute personaje din povești. Dar care sunt acestea? Află, din articolul nostru, care sunt cele mai apreciate personaje din cărțile de povești, pe care copiii le adoră!

 

Scufița Roșie

 
Scufița Roșie face parte din poveștile nemuritoare, scrisă de Frații Grimm și reprezintă unul dintre cele mai iubite și apreciate personaje de către copii. Această poveste întruchipează povestea unei fetițe îmbrăcate în roșu, care este trimisă de mama ei la bunica bolnavă, aflată în mijlocul pădurii, pentru a-i duce de mâncare.
 
Scufița Roșie se abate de la drum pentru a culege flori, unde îl cunoaște pe lupul cel rău, care o ademenește pentru a afla unde locuiește bunica. În acest fel, lupul ajunge la casa bunicii, o mănâncă și se deghizează în hainele ei. Odată ce Scufița ajunge la bunica, își da seama că ceva ar fi în neregulă, însă lupul o mănâncă și pe ea. Apare în scenă și un vânător, care le salvează de lupul cel rău și pe care cei trei reușesc să îl omoare. Această poveste are și o pildă, care presupune ca cei mici să asculte întotdeauna de părinți, să nu se abată de la drum și niciodată să nu spună unui străin unde locuiesc.
 
 

Albă-ca-Zăpada

 
 
Una dintre cele mai faimoase și mai apreciate povești ale copilăriei este și Albă-ca-Zăpada și cei 7 Pitici, cu personaje pozitive și negative, care a stârnit interesul copiilor de pretutindeni. Albă-ca-Zăpada este prima prințesă, apărută încă de la începutul carierei lui Walt Disney, reprezentând fata frumoasă, cu părul negru ca de abanos, îmbrăcată într-o rochie inconfundabilă.
 
Aceasta iubește să cânte și este prietenă cu toate animalele din pădure, însă sfârșește tragic, din cauza mamei vitrege, care îi oferă un măr otrăvit. Din fericire, sărutul prințului o readuce la viață pe Albă-ca-Zăpada, iar povestea are un final fericit. Albă-ca-Zăpada rămâne o poveste clasică, pe care copiii abia așteaptă să o asculte sau să o citească.
 
 

Bambi

 
 
Toți copiii cunosc povestea lui Bambi și asociază acest nume cu un pui de căprioară, personajul principal al poveștii cu același nume. Această poveste aduce în scenă aventurile unui pui de căprioară și ale prietenilor săi, prin pădure. Bambi este recunoscut drept prințul pădurii însă, în ciuda acestui rang nobil, se împrietenește cu toate animalele, alături de care învață cum să supraviețuiască.
 
Povestea puiului de căprioară este presărată și cu momente de tensiune, deoarece își fac apariția și vânătorii, astfel încât Bambi se vede nevoit să conducă animalele la loc sigur. Bambi reprezintă o poveste emoționantă și iubită de către cei mici, care îmbină armonios atât iubirea, cât și inocența sau importanța prieteniei.
 
 

Pinocchio

 
Pinocchio este personajul îndrăgit al copilăriei și reprezintă povestea care a fost reținută de către cei mici datorită ideii: Dacă minți, îți crește nasul! Pinocchio este prezentat ca fiind un băiețel neastâmpărat și neascultător, creat de meșterul Gepetto, care intră tot timpul în necazuri.
 
Cu ajutorul acestei povești, cei mici pot afla cele mai utile sfaturi și informații interesante în legătură cu personajele care îl însoțesc pe Pinocchio, precum greierasul Giminy, Motanul Figaro sau Stromboli.
 
 

Frumoasa și Bestia

 
 
poza
 
Frumoasa și Bestia reprezintă unul dintre cele mai cunoscute basme din lume, iar versiunea Disney este probabil una dintre cele mai difuzate, de-a lungul timpului. Aceasta este o poveste îndrăgită de copii, deoarece semnifică o lecție de sacrificiu și pur devotament pe care o fiica îl demonstrează pentru tatăl ei, Bernardo. Fata hotărăște să meargă la palatul Bestiei pentru a-și salva tatăl, care fusese reținut pentru că a luat un trandafir din grădina monstrului cu chip de om.
 
Odată ajunsă la palat, fata reușește să îndrăgească Bestia, alături de care va trăi o frumoasă poveste de dragoste. Bestia întruchipa un prinț tânăr, fermecat de o vrăjitoare, deoarece frumosul prinț îi refuzase cererea în căsătorie. Vraja trebuia să se desfacă doar atunci când Bestia va întâlni iubirea adevărată, motiv pentru care fata se va îndrăgosti de ea și îl va salva de la moarte. Vraja se desface, iar Bestia redevine un prinț frumos, care o cere în căsătorie pe frumoasa fată. Astfel, Regele și Regina vor trăi în pace, alături de toate personajele pe care cei mici le vor descoperi în povestea captivantă.
 
Acestea sunt principalele personaje admirate de către cei mici din poveștile nemuritoare, pe care trebuie să le aduci în atenția copiilor de fiecare dată când ai ocazia.

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Pamantul, Soarele si tu
    60 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    150 min
    04:30 Acasa la romani
    45 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Pe firul iubirii
    120 min
Modifică setările cookies