MediaPro Distribution, record de nominalizări la Oscar  

Prestigioasele Premii Oscar şi-au anunţat joi lista potenţialilor câştigători la cea de-a 86-a ediţie, filmele lansate pe marile ecrane din ţară de către MediaPro Distribution adunând impresionantul număr de 28 de nominalizări. Astfel, “Lupul de pe Wall Street”, “12 ani de sclavie”, “Gravity 3D: Misiune în spaţiu”, “Marele Gatsby”, “Prizonieri” şi “The Invisible Woman” se numără printre producţiile cu cele mai mari şanse la câştigarea râvnitelor statuete.

MediaPro Distribution, record de nominalizări la Oscar

Cea mai spectaculoasă şi controversată lansare a acestui început de an, “Lupul de pe Wall Street” a reuşit să obţină 5 nominalizări la cele mai importante categorii: “Cel mai bun film”, “Cel mai bun actor în rol principal” - Leonardo DiCaprio, “Cel mai bun regizor” - Martin Scorsese, “Cel mai bun actor în rol secundar” - Jonah Hill şi “Cel mai bun scenariu adaptat”. “Lupul de pe Wall Street” este inspirat din povestea adevărată a unui tânăr cinstit care devine rapid broker lipsit de scrupule, câştigând o avere impresionantă la bursă.

Cu numeroase distincţii câştigate, printre care şi marele premiu la Globurile de Aur, drama “12 ani de sclavie” a adunat nu mai puţin de 9 nominalizări la Oscar pentru: “Cel mai bun film”, “Cel mai bun regizor” - Steve McQueen, “Cel mai bun actor în rol principal” - Chiwtel Ejiofor, “Cea mai bună actriţa în rol secundar” - Lupita Nyong’o, “Cel mai bun actor în rol secundar” - Michael Fassbender, “Cel mai bun scenariu adaptat”, “Cel mai bun montaj”, “Cele mai bune costume”şi “Cea mai bună scenografie”. Filmul îl are în centrul atenţiei pe Solomon Northup (Chiwetel Ejiofor), un negru care pune preţ pe libertate, este răpit şi vândut ca sclav. Trecând prin momente de o cruzime insuportabilă, dar şi prin clipe neaşteptate de blândeţe, pentru Solomon nepreţuite rămân viaţa şi demnitatea sa.

Cea mai bună performanţă a fost înregistrată de filmul “Gravity 3D: Misiune în spaţiu” care adunat 10 nominalizări, având mari şanse să câştige oricare dintre următoarele categorii: “Cel mai bun film”, “Cel mai bun regizor” - Alfonso Cuaron, “Cea mai bună actriţă în rol principal”- Sandra Bullock, “Cea mai bună imagine”, “Cea mai bună coloană sonoră”, “Cel mai bun montaj”, “Cea mai bună scenografie”, “Cel mai bun sunet”, “Cel mai bun mixaj sonor” şi “Cele mai bune efecte speciale”.

Aşa cum probabil mulţi se aşteptau, cea mai nouă adaptare a romanului lui F. Scott Fitzgerald, grandiosul şi strălucitorul “Marele Gatsby” a primit nominalizări pentru “Cele mai bune costume” şi “Cea mai bună scenografie”. Tot pentru “Cele mai bune costume” a fost nominalizat şi “The Invisible Women”, povestea de dragoste secretă a lui Charles Dickens, lansată pe marile ecrane din ţară luna viitoare, de către MediaPro Distribution.

“Prizonieri”, drama unei familii care luptă să-şi găsească fiica răpită, lungmetraj lansat pe marile ecrane în octombrie 2013, a fost nominalizat la categoria “Cea mai bună imagine”.

Gala decernării Premiilor Oscar va avea lor pe data de 2 martie, la Los Angeles.

Lider pe piaţa de distribuţie cinematografică din România, MediaPro Distribution este distribuitorul exclusiv al Warner Bros. Pictures în România, deținând și o selecție generoasă de titluri independente ale caselor de producție consacrate Lionsgate, Summit a Lionsgate Company, Relativity Media, Nu Image, IM Global, Sierra/ Affinity, Red Granite, Film Nation, Europa Corp., Mr. Smith și Studio Canal.

Program PRO 2

  • Sâmbătă
  • 07:00 Dragoste cu imprumut
    90 min
    08:30 Razbunare pe tocuri - S. 1
    75 min
    09:45 Maine e o noua zi
    90 min
    11:15 Umbre din trecut
    75 min
    12:30 Familia sotului meu
    150 min
    15:00 Razbunare pe tocuri - S. 1
    45 min
    15:45 Vieti schimbate
    60 min
    16:45 Umbre din trecut
    75 min
    18:00 Maine e o noua zi
    60 min
    19:00 Familia sotului meu
    120 min
    21:00 Razbunare pe tocuri - S. 1
    60 min
    22:00 Mostenirea
    60 min
    23:00 Dragoste cu imprumut
    60 min
    00:00 Familia sotului meu
    120 min
    02:00 Mostenirea
    60 min
    03:00 Doctorul casei
    45 min
    03:45 Daria, iubirea mea
    45 min
    04:30 Mostenirea
    45 min
    05:15 Maine e o noua zi
    45 min
    06:00 Umbre din trecut
    60 min